Polițiștii au pornit pe o nouă pistă în cazul fetei ucise și incendiate pe câmp. Ancheta s-a complicat și mai mult! (DETALII EXCLUSIVE)

Polițiștii au pornit pe o nouă pistă în cazul fetei ucise și incendiate pe câmp. Ancheta s-a complicat și mai mult! (DETALII EXCLUSIVE)
Criminaliștii au căutat probe la locul în care a fost găsit geamantanul în care ardea femeia ucisă/Sursa/MEDIAFAXFOTO
Publicat: 05/11/2020, 15:09

Polițiștii și procurorii care încearcă să alfle cine a ucis-o pe tânăra găsită, la sfârșitul săptămânii trecute, în timp ce ardea într-un geamantan, la marginea unui câmp situat pe DN 6, între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor, din județul Giurgiu, au pornit pe o nouă pistă, care complică și mai mult cercetările. 

Surse judiciare au afirmat, pentru Gândul.ro, că ancheta este îngreunată de faptul că nu a fost, deocamdată, stabilită identitatea victimei. Iar în aceste condiții, spun anchetatorii, în cazul de față este imposibilă creionarea unui cerc de suspecți.

Chiar dacă, la început, au planat suspiciuni asupra șoferului de tir care a sunat la numărul de urgență 112, polițiștii și procurorii au stabilit, repede, că nu acesta a omorât-o pe femeie.

Ca urmare, după audierea bărbatului și a martorilor care s-au adunat în jurul focului și au filmat cu telefoanele mobile, echipa de anchetă a citat o parte dintre șoferii care au trecut prin dreptul locului în care s-a găsit cadavrul, într-un interval de două ore.

Aceștia au fost identificați după ce polițiștii au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere și au verificat numere le înmatriculare ale autoturismelor.

Ca urmare, joi dimineață, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a fost audiat din nou șoferul de tir, alături de restul martorilor care au fost la fața locului atunci când a fost descoperit cadavrul și un prim lot din șoferii care au trecut prin zonă.

În același timp, au fost ridicate și imaginile înregistate de zeci de camere de supraveghere. Din păcate. spun sursele citate, există și imagini care s-au pierdut, în condițiile în care polițiștii au mers prea târziu să le ridice și fuseseră șterse automat.

Totuși, spun surse din anchetă, autoritățile au tot sperat că, odată cu trecerea timpului, dispariția tinerei ucise, băgate în valiză și arse pe câmp va fi reclamată de cineva. Iar identificarea acesteia, cred polițiștii, ar putea conduce, implicit, la rezolvarea rapidă a cazului.

Anchetatorii au o nouă pistă

Cum a trecut deja aproape o săptâmână întreagă și nu a sunat nimeni care să reclame dispariția victimei, echipa de anchetă a conturat o nouă ipoteză. Este vorba despre posibilitatea ca tânăra femeie să fie o persoană de cetățenie străină stabilită de ceva timp pe teritoriul țării noastre.

Sursele citate au explicat, pentru Gândul.ro, că este exclusă varianta în care victima ar fi fost preluată dintr-o gară ori de la aeroport, în condițiile în care s-a stabilit că, între momentul morții și cel al incendierii cadavrului au trecut între două și patru ore. Iar în aceste condiții, autorul sau autorii nu ar fi avut, fizic, timpul necesar, consideră oamenii legii.

În același timp, spun procurorii, medicii legiști nu au putut stabili dacă, înainte să fie ucisă, victima a fost violată.

Anchetatorii au anunțat că, în perioada următoare, dacă dosarul nu se va rezolva, vor fi aduși la audieri sute de șoferi care au trecut prin locul respectiv într-un imterval de cel puțin două ore. Iar din punct de vedere statistic, pe DN 6, în intervalul orar respectiv, trec în jur de 70 de mașini pentru fiecare 15 minute.

Între timp, criminaliștii au reușit să reconstituie chipul femeii moarte și să stabilească exact semnalmentele complete ale acesteia. Astfel, victima avea între 20 și 30 de ani, măsura 1,60 – 1,65 metri și avea o constituție atletică. Femeia avea părul șaten, drept, de lungime mijlocie, avea urechile mici și depărtate, iar dinții erau în stare bună, fără carii, compleți, cu excepția dintelul incisiv mic dreapta sus, care lipsește. În plus, victima avea sânii mici în comparație cu volumul corpului, iar la picior purta 35-36. Conform anchetatorilor, dentiția sănătoasă a victimei ar putea dovedi că aceasta era o femeie îngrijită, cu un anumit nivel de educație, care nu avea pe corp cicatrice și nici tatuaje.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Simona Halep a spus adevărul: Înseamnă enorm pentru mine
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
×